DS Smith ajută Royan Unibrew să își crească vânzările datorită camionului imens realizat din carton ondulat

În cadrul DS Smith, ne mândrim că înțelegem diversele sectoare în care își desfășoară activitatea clienții noștri. De exemplu, vara este un anotimp crucial pentru fabricanții de bere, așa că primăvara, echipa noastră daneză de vânzări a avut ideea de a ajuta Royal Unibrew să vândă mai multă bere în această perioadă cheie a anului. Compania a fost încântată de idee, iar standurile de prezentare create au crescut vânzările în magazinele BILKA încă de la jumătatea lunii iunie.

Provocarea

Să îi convingem pe cei de la Royal Unibrew că ideea noastră îi poate ajuta să își crească vânzările și gradul de recunoaștere a mărcii, fiind totodată ușor de implement și eficientă din punct de vedere al costurilor.

Abordarea noastră

Pentru echipa DS Smith, a fost o sarcină captivantă și provocatoare să creeze un stand de prezentare pornind de la imaginea camioanelor de distribuție ale Royal Unibrew, în așa fel încât clienții supermarketurilor să recunoască imediat asocierea cu imaginea acestora, standurile fiind mai mult decât simple ambalaje. Am creat o cabină a șoferului, am așezat-o pe un palet EURO, apoi am creat o cutie pe care am montat-o pe mai mulți paleți care alcătuiau lungimea camionului și, în ultimul rând, am realizat o copie a părții din spate a camionului.

Rezultate

  • Vânzări sporite ale Royal Beer
  • Grad crescut de conștientizare a mărcii Royal Beer datorită conturului 3D ușor de recunoscut
  • Stand de prezentare adaptabil în funcție de dimensiunea magazinului și de spațiul disponibil
  • Angajații magazinului îl pot asambla cu ușurință, instalarea realizându-se rapid
  • Optimizat din punct de vedere logistic astfel încât să poată fi pliat în formatul paleților Euro, fără a afecta aspectul și rezistența structurii, pentru o distribuire mai ușoară
  • Vânzări crescute și pe viitor deoarece succesul de care s-a bucurat standul de prezentare a determinat relansarea proiectului - numeroase camioane de livrări sunt în drum spre magazine
  • Numeroase companii din sectorul de retail alimentar din Danemarca ne cer o ofertă de astfel de standuri de prezentare

Despre Royal Unibrew A/S

Royal Unibrew produce, pune pe piață, vinde și distribuie băuturi de calitate. Printre produsele lor se numără berea, băuturile cu malț, băuturile nealcoolice, energizantele, sucurile de fructe și cidrul. Royal Unibrew este un operator regional principal pe numeroase piețe, în special în Europa de Nord, Italia și pe piețele internaționale pentru băuturi cu malț, piața principală fiind alcătuită din Danemarca, Finlanda, Italia, Germania, precum și Letonia, Lituania și Estonia.

În Danemarca, Royal Unibrew este al doilea cel mai mare producător de bere și băuturi nealcoolice, deținând numeroase mărci puternice. În 2014, compania a generat profit de 6,056 milioane de coroane daneze și a vândut 9,0 milioane de hectolitri de bere, băuturi cu malț și băuturi nealcoolice. Grupul cu sediul în Faxe, Danemarca, are aproximativ 2400 de angajați în întreaga lume. Royal Unibrew este listat la NASDAW OMX Copenhaga A/S și are aproximativ 14.000 de acționari înregistrați.