trsacking innovation.jpg

Tracking-Pack: Fiți liniștit urmărindu-vă ambalajul

Ați cheltuit milioane de euro și ați petrecut ani buni pentru a dezvolta un produs, optimizându-vă strategia de marketing, dezvoltând relații cu firmele de logistică, cu distribuitorii și comercianții cu amănuntul - după toate aceste investiții, are sens să vă asigurați că știți unde se află produsul dvs. în orice moment?

Tracking Pack, dezvoltat de Tecnicarton, experții DS Smith în ambalaje industriale realizate din mai multe materiale, vă permite să vă urmăriți ambalajul, fie că este plin sau gol, prin intermediul telefonului sau computerului.

Această tehnologie vă pune la dispoziție o gamă largă de informații pentru raționalizarea lanțului de aprovizionare, distribuirea produsului, facilitățile de depozitare și multe altele. Folosind tehnologia GPS, puteți vedea unde sunt depozitate containerele, de cât timp se află acolo și chiar și numărul lor.

 Tracking Pack este ideal pentru a rezolva problemele legate de ambalajul returnabil. În prezent, este aproape imposibil să urmărești ambalajele returnabile de-a lungul ciclului de aprovizionare deoarece sunt mutate constant între depozite, clienți interni, platforme logistice, furnizori interni - ... - în majoritatea cazurilor, acestea se pierd pe drum. Datorită Tracking Pack, managerii pot răspunde acum unor întrebări fundamentale ale unui lanț de aprovizionare eficient: Unde sunt containerele mele? Câte sunt în fiecare punct? Astfel, puteți evita obstacolele care pot reduce gradul de disponibilitate a produselor, dar și achizițiile inutile de ambalaje.

Experții noștri ICT au petrecut un an dezvoltând un software care să ajute managerii de servicii logistice să răspundă la aceste întrebări cheie. De atunci, au continuat să optimizeze aplicația care vă permite să monitorizați toate containerele cu o frecvență radio codată, prin intermediul unor etichete mici, să localizați containerele prin GPS mobil și să transmiteți toate datele către o bază comună pe care orice utilizator o poate accesa în timp real pe web.

 Acest instrument este o soluție inovatoare pentru sectorul serviciilor logistice, permițând urmărirea containerelor nereturnate sau pierdute în orice colț al lumii. Este totodată exemplul perfect al tipului de inovație pentru care suntem recunoscuți. Deocamdată, Tracking Pack este disponibil doar în Spania și Portugalia.