mars-quality-awards-ds-smith.jpg

Calitate inegalabilă

Fabricile DS Smith din Europa şi-au dovedit capacitatea de a livra întotdeauna ambalaje de calitate, primind în 2013 şase din cele 11 premii de calitate la evenimentul organizat de Mars Chocolate "Premii pentru calitate a furnizorilor de ambalaje 2013". Unităţile DS Smith Nördlingen şi Fegersheim au fost recunoscute pentru prestaţiile de top din categoriile carton ondulat şi carton simplu, iar DS Smith Margarethen, Eerbeek, Kutno şi Toury au câştigat premii pentru conformitate perfectă.

Când Mars Chocolate a anunţat că DS Smith a câştigat şase din cele 11 premii pentru calitate cu ocazia evenimentului recent "Premii pentru calitate a furnizorilor de ambalaje 2013", dl. Frank McCusker, strategic account director DS Smith pentru Mars, a fost copleşit de bucurie. "Sunt mândru că am reuşit să obţinem un nivel atât de înalt de calitate şi satisfacţie a clientului nostru. Am fost impresionat de consecvenţa şi dedicarea echipelor noastre din întreaga Europă".

Mars: devotaţi calităţii

Aceste premii reflectă angajamentul nostru pentru calitate - unul dintre cele cinci principii pe care se bazează activitatea firmei Mars

"Calitatea este foarte importantă pentru Mars" a afirmat Ros Hamilton, Mars Vendor Assurance Manager. "Furnizorii care ne pot asigura o calitate consecventă ne sunt absolut necesari."

Mars Chocolate a lansat Iniţiativa de concentrare asupra calităţii în 2006 pentru a recompensa furnizorii cu performanţe la nivel înalt. Premiile de Excelenţă în calitate atestă excelenţa în calitate globală în funcţie de volumul şi complexitatea produselor furnizate, iar premiile Performanţe perfecte recompensează conformitatea 100%.

Cele opt unităţi DS Smith care furnizează carton ondulat şi cele patru unităţii care furnizează carton simplu pentru şapte fabrici Mars Chocolate din Europa sunt dedicate în întregime acestei iniţiative.

O recunoaştere a excelenţei în calitate a furnizorilor

Anul acesta, Richard Stuckes, CEO DS Smith Packaging şi Hervé Colléaux, DS Smith european sales director of fast-moving consumer goods (FMCG), l-au însoţit pe dl. Frank McCusker la evenimentul organizat de Mars Chocolate "Premii pentru calitate a furnizorilor de ambalaje 2013"

Premiile DS Smith au cuprins:

  • DS Smith Nördlingen a câştigat Excelenţa în calitate pentru al cincilea an la rând la categoria carton ondulat, cu un factor de neconformare de 0,0015%.
  • DS Smith Fegersheim a câştigat Excelenţa în calitate la categoria carton simplu, cu un factor de neconformare de 0,002%.
  • DS Smith Margarethen, Eerbeek şi Kutno au primit (pentru al doilea an la rând) premiul Performanţe perfecte la categoria carton ondulat, la fel şi DS Smith Toury la categoria carton simplu pentru al doilea an consecutiv.

Ros Hamilton, Mars vendor assurance manager, a spus: "În acest an DS Smith a câştigat şase din cele 11 premii. Aceasta a fost o realizare fantastică. Constanţa şi performanţele unora dintre aceste unităţii au fost uimitoare."

Promovarea celor mai înalte standarde

Frank McCusker le-a comunicat directorilor de unitate aceste noutăţi îmbucurătoare în aceeaşi seară. Paul Feistle, MD pentru DS Smith Nördlingen, a declarat cu entuziasm: "Câştigarea premiului de Excelenţă în calitate pentru al cincilea an la rând este o mare onoare pentru echipa noastră şi confirmă forţa şi sustenabilitatea proceselor noastre de conformare."

Patrice Collet, managing director pentru DS Smith Fegersheim şi Toury a fost, de asemenea, încântat. "Aceste premii acordate de Mars au fost primite cu mare mândrie de echipa noastră. Ele ne dau forţa de a ne îmbunătăţi din nou şi încredere în viitor."

Aceste premii reprezintă o recunoaştere a angajamentului nostru de a promova în permanenţă cele mai înalte standarde de calitate în toate unităţile noastre pentru ambalaje.