scanstar-drop-bucket.jpg

Invenţie a studenţilor : Aruncă deşeurile împreună cu containerul

Câţiva studenţi eminenţi din Danemarca au inventat DropBucket, care i-a adus recent companiei DS Smith din Danemarca un alt premiu Scanstar prestigios.

Containerul DropBucket nu este nimic altceva decât o scurtă poveste de succes autentic. Totul a început cu o idee extraordinară a câtorva tineri studenţi la DTU (Universitatea Tehnică din Danemarca): " De ce să nu facem un container de reciclare ecologic, eficient din punct de vedere logistic, ieftin pentru marile evenimente precum festivalurile de muzică? "

Sincer, de ce nu? Prin urmare, tinerii studenţi au dezvoltat un nou concept de reciclare cu un container reciclabil din carton ondulat, care se poate arunca simplu împreună cu gunoiul atunci când s-a umplut. În acest fel, procedura costisitoare, consumatoare de timp şi poluantă de colectare, golire, curăţare şi redistribuire a containerelor grele din plastic este eliminată, şi, în schimb, nu trebuie decât să pliaţi un nou container DropBucket din carton ondulat la locaţia respectivă. Perfect pentru mari evenimente, precum festivaluri de muzică şi târguri comerciale.

Containerul inovator DropbucketVedeta instantă a festivalurilor

Tinerii întreprinzători din spatele conceptului DropBucket a contactat DS Smith pentru a încheia un parteneriat cu cineva care înţelege într-adevăr cartonul ondulat şi care poate ajuta la dezvoltarea suplimentară a designurilor etc., iar, în scurt timp, produsul finit a fost gata; un container reciclabil din carton ondulat, cu un design solid ce face containerul stabil şi cu un strat de acoperire din plastic, pe o parte sau pe ambele părţi, devenind astfel rezistent la orice tip de influenţe meteorologice nefavorabile şi manipulare în aer liber.

Producţia de containere DropBucket a început în 2013, când a devenit aproape instant o vedetă deplină la faimosul festival Roskilde, urmând ca în 2014 DropBucket să se bucure de un succes considerabil. Începând anul cu o injecţie de capital de peste 130.000  € de la primul lor investitor, compania de investiţii în Insulele Faroe Royndin şi cu un număr de pese 5.000 de containere distribuite la o mare varietate de festivaluri şi evenimente în aer liber din Danemarca, care au avut loc pe perioada verii, DropBucket a devenit un adevărat succes de afaceri. De fapt, succesul este suficient de solid, încât DropBucket să devină job cu normă întreagă pentru inventatorii şi co-fondatorii Marie Berggreen şi Heida Nolsøe. Din biroul lor Frederiksberg din Copenhaga, Marie şi Heida plănuiesc acum să cucerească şi restul Europei cu produsul lor "vedetă" reciclabil.

Premiu în Danemarca la categoria Ambalaje pentru inventatorii Dropbucket DS SmithUn produs inovator reciclabil: 

DropBucket a fost inventat de studenţii la Universitatea Tehnică Heida Nolsøe (dreapta) şi Marie Berggreen. Ambele şi-au obţinut diploma de licenţă în Design şi Inovaţie la Universitatea Tehnică din Danemarca (DTU) şi în prezent, lucrează cu normă întreagă la extinderea conceptului DropBucket şi în restul Europei.

DropBucket este o cutie fantastică

Manager Dezvoltare la compania DS Smith Danemarca, Flemming Larsen:

"DropBucket este o cutie fantastică versatilă. În primul rând, este un produs extraordinar, care rezolvă problemele de mediu şi de costuri, pe care le pun produsele reciclabile existente folosite la marile evenimente. În al doilea rând, DropBucket reprezintă un viitor strălucit pentru mediul de afaceri danez, prin faptul că în spatele întregului concept se află tineri studenţi extrem de talentaţi. Noi, la DS Smith, suntem foarte mândri să lucrăm cu DropBucket şi să participăm la procesele de inovaţie, de dezvoltare şi de fabricare a unui astfel de produs extraordinar. Se încadrează perfect în accentul pe care noi îl punem pe inovaţie în tot ceea ce facem."


În afară de faptul de a fi o inovaţie extraordinară şi un studiu de caz de dezvoltare, DropBucket reprezintă, de asemenea, sinergia extraordinară a minunatei noastre companii. Acest produs danez este fabricat în prezent în fabrica de cutii Mariestad din Suedia datorită necesităţii aplicării stratului de polietilenă pentru a face containerul rezistent la orice condiţii meteorologice.

Despre Scanstar

Scanstar este un premiu care este înmânat celor mai bune soluţii de amabalare din Scandinavia. Câştigătorii sunt desemnaţi de un juriu format din diferiţi experţi în domeniu din Danemarca, Suedia, Norvegia şi Finlanda, şi criteriile care stau la baza câştigării premiului sunt utilitatea, protecţia, reducerea costurilor, designul şi impactul asupra mediului. Câştigătorii premiului Scanstar intră automat în runda pentru premiul internaţional Worldstar la categoria Ambalaje.

DS Smith din Danemarca a câştigat de-a lungul timpului atât premii Scanstar, cât şi Worldstar pentru numeroasele produse inovatoare originale. În 2013, un premiu Scanstar a fost câştigat de Danemarca pentru soluţia inteligentă de ambalare ce a constat dintr-o sticlă de vin din carton ondulat fabricată cu un design așa de protectiv, încât sticlele de vin pot fi transportate împreună cu transportul de ambalaje obişnuite fără ca sticlele să fie deteriorate.